Harlem Gnohere (32 de ani), atacantul plecat cu scandal de la FCSB, a fost eroul lui Mouscron în etapa a treia a campionatului Belgian și a recunoscut că nu îi este dor de România și mai ales de patronul Gigi Becali.
Mouscron a fost condusă cu 0-1 de către Anderlecht până în minutul al treilea al prelungirilor, când Harlem Gnohere a marcat și a obținut un punct pentru echipa antrenată acum de către Ladislau Boloni.
Totuși, francezul rămâne modest: „Nu am salvat echipa, am jucat bine prima repriză, am jucat în zece, dar am menținut bine jocul”.
Întrebat dacă îi este dor de România, francezul nu a stat pe gânduri și a răspuns extrem de sincer, amintind și faptul că, în special în ultima perioadă petrecută la FCSB, s-a simțit nerespectat de către patronul Gigi Becali.
„Nu mi-e dor de România. E mai bine, serios e mai bine aici. Am jucat 5 ani, m-am simțit bine și la Dinamo și la FCSB, le mulțumesc tuturor antr. Nu am plecat bine de la FCSB, dar e ok. Nu am nimic cu domnul Becali, în ultima lună nu m-a respectat, dar pentru mine e ok”,a spus Harlem Gnohere, la Pro X.
Atacantul francez a dezvăluit cu ce foști colegi din România mai păstrează legătura, iar printre aceștia se află portarul Cristian Bălgrădean, care a semnat pe ascuns cu CFR Cluj, fără să îi anunțe pe cei de la FCSB. Gnohere nu îl judecă și spune că nu l-a mirat această mutare.
„Cu Stan am păstrat legătura. Cu Pufi (n.r. Cristi Bălgrădean) mai vorbesc, dar el a ajuns la Cluj. Cu Pufi și cu Adi Popa. Nu m-a susprins că a plecat la CFR. E cel mai bun portar acum din România. E normal”, a spus atacanul francez.
Cu toate că a plecat cu scandal de la FCSB, Harlem Gnohere speră ca roș-albaștrii să câștige titlul în România.
„Sper ca FCSB să ia campionatul, pentru toți jucătorii. Au câștigat Cupa României și sper să ia și titlul”, a mai spus Harlem Gnohere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER